Ultimul cuvînt

Biserica este trupul tainic al lui Hristos.

Nu poţi să fii creştin universal decît prin modalitatea ortodoxă. În alegerea, trăirea şi adîncimea unei structuri, trebuie neapărat să ţinem cont de nişte date reale ale problemei în care ne angajăm. Este o greşeală să ieşi dintr-o structură spirituală puternică – Ortodoxia, atît de deplină, de autentică, de universală, care oferă realizarea omului din tine; altfel, o spun cu regret, s-ar putea numi false trăiri interioare. Nu este o întîmplare că noi suntem ortodocşi, şi nu suntem romano-catolici.

Sigur, este vorba de a ne angaja cu toată seriozitatea pe drumul esenţial istoric, care este marele Adevăr – Orto-Doxia.

*

Sfîntul Siluan Athonitul aparţine în întregime Bisericii Ortodoxe.

Scria, după ce un alt părinte trăsese concluzia că toţi ereticii vor pieri: „Nu ştiu, dar n-am încredere decît în Biserica Ortodoxă. În ea se găseşte bucuria mîntuirii, ce se dobîndeşte prin smerenia lui Hristos.”

*

Doamne Iisuse Hristoase, cu inimile smerite, şi capetele la pămînt, Te rugăm ca frumuseţea şi veşnicia aceasta Ortodoxă să fie înţeleasă fără părtinire, desăvîrşindu-se marea Ta biruinţă, că Tu eşti „Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Sfîrşit, şi Lui Dumnezeu slavă

Despre revenirea la Ortodoxie, adica: Rînduiala cum se cuvine sa primim pe schismatici si pe eretici, care vin la drept maritoarea credinta. Precum se spune în Molitvelnicele autentice.

Sfinţia voastră, revenirea la Biserica Ortodoxă, în timp, s-a făcut prin Botez, prin Mirungere sau prin Pocăinţă – în funcţie de greşeli şi de timpul despărţirii. Întrebarea este următoarea: revenirea la Biserică are un caracter sfinţitor, adică nu prin învăţături, că şi-au dat seama de greşeli sau învăţături teologice ?

arhimandrit Arsenie: Revenirea la Biserică nu se poate face decît cu lepădarea de învăţătura papistă; catolicii trebuie să se primească la Biserică după cum scrie[1] în însemnările din Molitfelnicele autentice (a se vedea Molitvelnicul bogat tipărit la Mănăstirea Neamţu[2], la anul 1843), după cum arată atîţia Părinţi (amintim pe Sfîntul Paisie de la Neamţ, pe Sfîntul Nicodim Aghioritul), şi după cum bine scrie şi în Pidalion (a se vedea însemnările şi subînsemnările la canonul 46 Apostolic, în Pidalionul tipărit la Mănăstirea Neamţu, la anul 1844), lucru valabil şi pentru protestanţi, neoprotestanţi, anglicani sau alţii. Continuă lectura

Despre rugaciunile împreuna cu schismaticii si ereticii, care acum se numesc si „rugaciuni ecumenice”; si altele, tot „ecumenice”. În care se arata ca trebuie sa ne rugam în Adevar, în practica Adevarului, asa cum s-a predanisit de catre Biserica drept-maritoare.

Cuvîntul IV

Sfinţia voastră, o practică recomandată de mişcările ecumenice, dar şi de unii ortodocşi, constituie rugăciunile împreună cu eterodocşii. Şi merg ortodocşi la catolici, la protestanţi, la ne-calcedonieni (diverse ramuri de monofiziţi), vin protestanţii la catolici etc.; se roagă împreună, cîntă, predică etc. Sunt nişte practici normale?

arhimandrit Arsenie: Astea-s anormale; este mai mult o demonstraţie, un vizibil interes al lor, o dorinţă de a pune piciorul spre o împăcare, spre o cedare a noastră, de a intra încet-încet într-un fel de împăcăciune.

Deci e o greşeală. Continuă lectura

Despre o noua mentalitate si un nou limbaj „teologic”, adica despre biserici nedepline, biserici surori si altele ca acestea. În care se arata ca dragostea se bucura numai de Adevar.

Cuvîntul III

Sfinţia voastră, este un cuvînt, spune Mîntuitorul: „în Casa Tatălui, Meu multe lăcaşuri sunt” [1].

arhimandrit Arsenie: Asta nu în ce priveşte Adevărul, ci în ce priveşte trăirea Adevărului, este acest pasaj.

Este o părere, pe care o exprimă chiar unii dintre teologii ortodocşi, cum că ar fi vorba de un locaş mai mic pentru protestanţi, un locaş pentru catolici etc.

arhimandrit Arsenie: Aceste locaşuri sunt considerate după gradul de trăire, de împlinire privind Adevărul; asta este, nu altceva pentru că, dacă sunt mai multe locaşuri, îşi fac loc şi adventiştii, de ce nu? Dar îşi fac loc, dacă vrei aşa, chiar şi turcii şi îşi fac loc toate religiile pentru că sunt locaşuri multe acolo; nu?
Dacă-i mîntuie Mîntuitorul.

arhimandrit Arsenie: Mîntuitorul doreşte să se mîntuie toată lumea, dar El a spus cum se mîntuie; şi cine nu va respecta, a spus că nu se va mîntui – gata; spune Mîntuitorul: „cine n-adună cu Mine risipeşte”[2].
Adevărul este numai unu care a făcut revoluţie mare în toate veacurile. Dacă nu era Adevărul-Hristos se desfiinţa Vechiul Testament; dacă nu era Adevărul, filosofiile şi toate adversităţile împotriva lui Hristos nu ar fi avut motiv să mai existe.
Duşmanii adevărului Ortodox vin cu fel de fel de aspecte dialectice, cu fel de fel de personalităţi cu renume care au creat epoci, că a spus cutare şi cutare.
După aceştia, ar avea dreptate şi unii ca Voltaire, care parafrazează tot ce-i împotriva lui Hristos, că Mîntuitorul este un bastard al unei mironosiţe cu un legionar roman; dacă-i vorba de aşa ceva. Dar să-l întrebăm pe Voltaire, acuma, ce-i cu bastardul….

Acuma, unde-o fi…

arhimandrit Arsenie: Unde e, ce-a văzut acuma? Nu le e ruşine!

Era duhul masoneriei atunci. Continuă lectura

Despre Sinoade, despre dogme, despre drumul spre mîntuire; despre schisma si despre eres; despre succesiunea apostolica. În care se arata ca singurul drum mîntuitor este cel al Bisericii Ortodoxe.

Cuvîntul  II

 Sfinţia voastră, prin ce se defineşte Biserica Ortodoxă?

 arhimandrit Arsenie: Chiar cuvîntul ortodox în-seamnă dreaptă credinţă, dreaptă slăvire pentru Adevărul pe care l-a propovăduit Hristos, cum ne-a învăţat Hristos, de aceea a şi rămas, cu mila lui Dumnezeu, această titulatură: Ortodoxie; adică credinţa dreaptă: „orthos” înseamnă drept, „doxa” înseamnă credinţă – pe greceşte.

Deci Adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”[1]; şi noi respectăm Adevărul care este Hristos, n-am schimbat nimic în practică, s-au stabilit şi poziţiile dogmatice prin Sinoadele Ecumenice, şi am respectat lucrul acesta. Acestea s-au făcut şi împreună cu catolicii de astăzi; ei s-au despărţit, dar la 787 (Sinodul VII Ecumenic, pentru apărarea Icoanelor) noi am fost împreună; mai departe nu ne putem da după fiecare bătaie de vînt. Continuă lectura

Despre unitatea Bisericii; despre dialogurile cu cei care s-au desprins de Biserica; despre ecumenism. În care se arata ca unitatea Bisericii tine de Mîntuitorul Hristos, care este Calea, Adevarul si Viata.

Cuvîntul  I

Sfinţia voastră, se vorbeşte în ultimul timp, mai ales în mediul universitar teologic, despre „despărţirea unicei Biserici a lui Hristos în Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, despre Biserica Răsăriteană, despre Biserica Apuseană, despre marea Biserică soră a Apusului, despre istoria a trei confesiuni: catolici, ortodocşi, protestanţi; despre faptul că prin Marea Schismă şi apoi prin ruptura din sec. XVI creştinismul şi-a pierdut unitatea; despre cămaşa sfîşiată a lui Hristos; despre cei doi plămîni ai Europei, adică Biserica Apuseană (catolică, protestanţi) şi Biserica Răsăriteană (ortodoxă); despre cele trei dimensiuni ale Creştinătăţii: Bisericile orientale, adică ortodoxe, Bisericile occidentale, adică Biserica Romano-Catolică şi Protestantismul, adică Bisericile Evanghelice, Luterane, Anglicană etc.” şi altele asemenea. Acestea sunt luate chiar din teologi ortodocşi, cum s-ar zice. Continuă lectura